Beat și drogat cu cocaină și cannabis, un bistrițean a intrat cu mașina într-un gard

În seara de 21 noiembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit pentru efectuarea de verificări, în cazul unui accident rutier soldat cu pagube materiale. În urma celor constatate la fața locului, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

Accidentul s-a produs pe Drumul European 578, în localitatea Dipșa, iar din verificările efectuate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat, de 36 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Dipșa -Galații Bistriței, a pierdut controlul acestuia și a fost proiectat în gardul și poarta unui imobil.

 Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma testării cu aparatul DrugTest, au fost indicate rezultate pozitive în cazul a 2 substanțe: cocaină și cannabis. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Săsărman Mona

24.10.2026

Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !

Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"

Diana B

24.10.2026

Ivan Turbină

21.10.2026

Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !

Monica Săsărman, replică dură pentru Robert Sighiartău: "Se plimba cot la cot cu Ilie Sărăcie și ii susținea măsurile dezastruoase pentru oameni"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing