Băuți sau fără permis la volan, în Rebra și Beclean

Dosare penale înregistrate la regimul rutier

La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 00:45, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control, pe o stradă din Beclean, un autoturism.

 

A fost identificat șoferul, un tânăr de 19 ani, din județul Argeș. Verificările cu privire la acesta au indicat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

 

Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând documentarea faptei.

 

***

 

La aceeași dată, în jurul orei 00:54, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa prin Rebra, pe Drumul Județean 172B.

 

Șoferul, un bărbat de 47 de ani, din localitate a fost testat cu aparatul alcooltest,  acesta indicând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Bărbatul a fost ulterior condus la spital unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În acest caz polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud.

 

Etichetele acestui articol sunt Infracțiuni rutiere Rebra Beclean

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing