Bătaie între adolescenți, pe stradă. A intervenit Poliția
La data de 20 august a.c., în urma verificărilor efectuate de polițiștii din Năsăud, a fost identificat un tânăr de 17 ani, din Năsăud, cercetat în cadrul unui dosar penal, după ce ar fi agresat o persoană.
În fapt, în seara de 9 august a.c., în jurul orei 21.00, un tânăr din Salva, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din Năsăud, ar fi abordat pe stradă de un grup de tineri pe care nu-i cunoștea, iar unul dintre aceștia l-ar fi agresat fizic.
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Compartimentului Investigații Criminale al Poliției orașului Năsăud, a fost identificat tânărul de 17 ani, din Năsăud, bănuit de comiterea faptei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Polițiștii recomandă persoanelor ca, în situația în care sunt abordate provocator, să evite conflictele și să nu răspundă provocărilor prin violență. Totodată, este indicat să solicite imediat sprijinul polițiștilor, apelând numărul unic de urgență 112.
De asemenea, atunci când situația permite, este util ca persoanele care au fost victime sau martore ale unor astfel de fapte să rețină cât mai multe detalii despre persoanele implicate, fără a încerca să le confrunte sau să intervină în mod direct.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Rebreanu Ion
25.10.2026Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara
Vadima Teo
24.10.2026O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe
Săsărman Mona
24.10.2026Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !
la articolul Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"
Diana B
24.10.2026Ce rușine !!!!
la articolul Diana Morar a devenit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan
COMENTARII