Bărbat reținut pentru violență în familie și amenințare

Bărbatul ar fi încălcat măsura dispusă prin intermediul ordinului de protecție, respectiv de a păstra o distanță minimă de 50 de metrii față de soția sa

La data de 3 martie a.c., în jurul orelor 00:30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați prin 112 de către o femeie cu privire la faptul că soțul acesteia a venit la domiciliu și provoacă scandal.

 

La locul evenimentului, în Dumitra, polițiștii au constat faptul că împotriva bărbatului de 43 de ani este în vigoare un ordin de protecție pentru o perioadă de 12 luni. Astfel, bărbatul ar fi încălcat măsura dispusă prin intermediul ordinului de protecție, respectiv de a păstra o distanță minimă de 50 de metrii față de soția sa.

 

În urma celor constatate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

 

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de încălcarea de către o persoană a ordinului de protecție faptă prevăzută și pedepsită de Legea 217/2003, urmând documentarea faptei.

Etichetele acestui articol sunt violență în familie Dumitra

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing