Bărbat din Bozieș, reținut după ce a distrus locuința fostei iubite
La data de 25 decembrie a.c., în urma audierilor și cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 39 de ani din Bozieș, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, violența în familie și distrugere.
În fapt, în noaptea de 24/25 decembrie a.c., polițiștii au intervenit la un eveniment sesizat prin S.N.U.A.U. 112, în localitatea Bozieș.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că bărbatul în cauză ar fi pătruns în curtea locuinței fostei concubine, ar fi provocat distrugeri la ușa de acces în locuință și ar fi amenințat-o atât pe ea, cât și alte persoane care se aflau în locuință.
Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Totodată, în urma celor constatate la fața locului a fost emis ordin de protecție provizoriu și monitorizarea electronică a acestuia.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, violența în familie și distrugere.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !
Penelistul
19.10.2026Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
Iuliu
19.10.2026Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
La Funtaine
19.10.2026Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță
COMENTARII