Bărbat arestat preventiv pentru violență în familie. Ce i-a făcut iubitei sale

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au dispus reținerea și ulterior arestarea preventivă a unui bărbat de 41 de ani, din comuna Baciu, județul Cluj, cercetat pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.

Măsura reținerii pentru 24 de ore a fost luată la data de 20 februarie, de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, în urma administrării probatoriului în cauză.

Potrivit Poliției, în 14 februarie, bărbatul, împotriva căruia fusese emis anterior un ordin de protecție, s-ar fi întâlnit cu concubina sa, iar ulterior ar fi mers împreună la o discotecă din localitatea Zorenii de Vale, județul Cluj.

Pe fondul unor neînțelegeri, acesta ar fi agresat-o, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

La data de 21 februarie, bărbatul a fost prezentat Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoria Beclean a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor dispuse prin acesta, precum și pentru lovire sau alte violențe.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale și tragerii la răspundere penală a persoanei vinovate.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing