Avocații Baroului Bistrița-Năsăud vor face voluntariat în școli, pentru responsabilizarea elevilor

Avocații bistrițeni se întorc la școală, pentru a responsabiliza copiii și tinerii din Bistrița-Năsăud. “Orice drept stă alături de o obligație corelativă. Copiii, tinerii sunt vulnerabili și credem că este foarte important ca ei să își cunoască drepturile și libertățile. Avem convingerea că ei trebuie să fie responsabilizați, în aceeași măsură, și cu privire […]

Avocații bistrițeni se întorc la școală, pentru a responsabiliza copiii și tinerii din Bistrița-Năsăud. 
 
“Orice drept stă alături de o obligație corelativă. Copiii, tinerii sunt vulnerabili și credem că este foarte important ca ei să își cunoască drepturile și libertățile. Avem convingerea că ei trebuie să fie responsabilizați, în aceeași măsură, și cu privire la necesitatea respectării obligațiilor care le revin”, a transmis Baroul Bistrița-Năsăud.
 
Începând cu data de 15 martie 2022, demarează derularea proiectului „Fii avocat în școala ta!” și la nivelul Baroului Bistrița Năsăud. Proiectul a fost inițiat de către U.N.B.R. și se derulează la nivel național, pe baza voluntariatului avocaților. Acesta se adresează elevilor din învățământul preuniversitar, se va realiza prin intermediul educației juridice non-formale și vizează facilitarea accesului elevilor la cunoștințe elementare în privința drepturilor și responsabilităților lor, dar și a răspunderii lor civile și penale.
 
“Proiectul se derulează urmare a încheierii unui parteneriat cu Inspectoratul Scolar Județean Bistrița Năsăud. Aducem și pe această cale, mulțumiri conducerii acestei instituții, pentru sprijinul acordat.
 
Echipa de proiect din cadrul Baroului Bistrița Năsăud conștientizează responsabilitatea și provocările asumate și avocații noștri sunt nerăbdători să se întoarcă la școală, alături de elevi! Consiliul baroului îi felicită și îi susține pe cei 20 voluntari pentru că au ales să se implice în această activitate de importanță majoră!
Keep in touch! Vom reveni cu detalii!”, a transmis Baroul Bistrița-Năsăud. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Vasile Pop

22.07.2026

Bună seara. Vrem să știm dacă s-a aflat identitatea persoanei decedate. Mulțumim.

Descoperire macabră într-o pădure de lângă Bistrița

Veteran

19.07.2026

Soluția ar fi ca domnul ecologist Marius Bălan sa nu își mai bage nasul de cate ori se vrea sa se taie un copac din oraș ori să fie tras la răspundere pentru toate pagubele produse de aceștia când se prăbușesc incluși îndepărtarea lor sa ii fie imputată lui

Un alt arbore s-a prăbușit în parcul din Bistrița. Ce măsuri anunță primarul

Grindă - Beclean

18.07.2026

Zero barat „ deputățelul ” Suciu, iar o dă pe jigniri și minciuni marca PSD, lasă că vin alegerile ! Rușine haita PSD cu Știucă în frunte !

Daniel Suciu: “Se adună asfalt pe străzile Bistriței”

Săsărman Moni

17.07.2026

Hai sictir hienă PSD, întruparea ipocriziei, imposturii și infatuării, las că vin alegerile, hoților !

Deputatul PSD Bogdan Ivan, întâlnire cu liderul spiritual al Muntelui Athos: „O trăire pe care o doresc fiecăruia dintre voi”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing