Autoutilitară sustrasă din Italia, depistată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud
Dosar penal pentru tăinuire: Un bistrițean circula cu o autoutilitară furată din Italia
La data de 19 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de tăinuire.
Totodată, au dispus și indisponibilizare unei autoutilitare, depistată în posesia unui bărbat de 38 de ani, din Bistrița, autovehicul reclamat ca fiind sustras din Italia, din luna octombrie 2021.
În cauză a fost întocmit dosar, iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire, infracțiune prevăzută de art. 270 din Codul penal, în vederea stabilirii, în cooperare cu autoritățile judiciare din Italia, a modului în care autovehiculul a ajuns pe teritoriul României, a documentării faptei și stabilirii vinovăției persoanelor implicate.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII