Atunci când se închid librăriile: De la ”Ocheanul întors” a lui Radu Petrescu la ”Jurnalul Fericirii” a lui Nicolae Steinhardt

Scriam în noiembrie 2022: Una dintre cele mai vechi librării din Bistrița, ”Radu Petrescu” din Piața Petru Rareș a devenit istorie, libăria fiind închisă. Așa sună o știre seacă despre faptul că, o librărie, oricare ar fi ea, dispare pur și simplu. Ce nu se știe, nu se vede și nu se simte este tristețea care mă cuprinde: o librărie nu e doar un loc unde cumperi caiete, pixuri și carioca, hârtie și alte foarte multe lucruri, o librărie este o casă a cărților, iar fiecare carte are un suflet al ei.

Ce te faci cu atâtea suflete. A fi librar nu este doar o meserie, este o stare de spirit, un mod de viață, asta pentru că, în fiecare zi, mergi la o slujbă, job dacă vreți, unde stai de vorbă cu foarte mulți scriitori, ceea ce nu e puțin deloc. Dar eu sunt demodat, așa că, oare ce mai contează că se închide o librărie iar cărțile sunt alungate din tot mai multe case… Dumnezeu să aibă milă de noi…

ACUM, iată: Casa Cărții ”Nicolae Steinhardt” s-a închis. Rămân în urma ei biblioteci, rafturi, noptiere, capete pline de cărți și de povești. Nici unul dintre noi nu vrea încă să creadă că, librăria botezată după autorul JURNALULUI FERICIRII,   n-o să mai existe. O să se-ntoarcă sigur sub altă formă, iar noi o să trecem mai des pe-acolo, și-o să ne aducem și prietenii, și dușmanii, și nimic nu va fi prea târziu.

Nicio dictatură, nazistă, militară, comunistă sau de altă factură, nu a reușit să îngroape cartea așa, așa cum a reușit marea revoluție IT, a realității virtuale, telefonul mobil și rețelele de socializare.

Alte timpuri, alte obiceiuri, alți oameni, altfel de oameni tineri și mai puțin tineri și care nu au nevoie de carte, de nicio carte. Nici măcar de vreo pagină umplută cu un scris mărunt, frumos și înflorit, de un mansucris unde vei găsi sufletul a cee ace se chema scriitor. Lumea de mâine care e azi, s-a formatat altfel, iar cei care nu se adaptează, vor dispărea, vor dispărea precum dinozaurii.

Așadar, voi dispărea, încetul cu încetul…

Atunci când încep să dispără librăriile, să se închidă, e semn că poezia se va îngropa de vie în ermetismul lui Barbu, iar proza, lungă sau scurtă, se pregătește să devină ”conținut”. Restul e tăcere

Lucrurile astea nu se pot explica în cuvinte. Să plângi când se închide o librărie, să râzi înghițindu-ți o lacrimă, să-i strângi pe ceilalți în brațe, să bei un pahar de vin la despărțire. E doar o librărie, nu? Da, doar că era safe space-ul nostru, locul unde nu exista timp real, ci doar timp din cărți, și nimic nu era prea târziu.

Mai pe urmă, Casa Cărții ”Nicolae Steinhardt” nu a fost o fost o simplă librărie, ea a fost un templu al cărții, un spațiu eclectic unde au avut loc cele mai importante lansări de carte din istoria post-revoluționară a Bistriței, scriitori aduși la Bistrița de un alt mare scriitor bistrițean , acum plecat la Cluj: Virgil Rațiu.

Dezorientarea din ziua de astăzi este fundamentală. Ea este datorată faptului că suntem prinşi într-o uriaşă revoluţie, a treia revoluţie de când există istoria! După revoluţia neolitică, de acum 10.000 de ani, după revoluţia tehnico-știinţifică de acum 200 de ani, noi trăim acum a treia mare revoluţie, care este revoluţia realității virtuale, a I.T.-ului, a informaticii. Poate că noi nu îi observăm consecinţele, fiind în miezul ei, dar această revoluţie este mult mai plină de consecinţe, unele pozitive şi altele nefaste, decât cele de dinainte, pentru că acum se pune în joc soarta umanităţii.