Atmosferă extraordinară la Căianu Mic! Un număr impresionant de oameni au participat la sărbătoarea comunei (FOTO-VIDEO)

Comuna Căianu Mic este, în aceste două zile de sărbătoare, gazda unuia dintre cele mai mari evenimente organizate în zonă, Zilele Comunei reușind să adune un număr record de participanți din întreaga Vale a Țibleșului și din localitățile învecinate. Primarul comunei, Paul Ştir, a fost prezent la evenimente şi a urcat pe scena alături de invitaţi, cărora le-a mulţumit pentru participare.

Prima zi a manifestărilor, desfășurată duminică, a oferit activități pentru toate vârstele. Cei mici s-au bucurat de întâlnirea cu îndrăgitele personaje Mickey și Minnie, în cadrul evenimentului „Golden Party”, de jocuri și momente interactive, dar și de un concurs de pictură și olărit care le-a pus în valoare creativitatea și talentul.

În paralel, iubitorii sportului au urmărit meciurile din cadrul „Cupei Văii Țibleșului” la fotbal, competiție care a adus pe teren echipe și sportivi din zonă.

Seara a fost dedicată muzicii și distracției. Pe scenă au urcat Laura de la Orăștie, Nicu Cioancă și Marian Pavel, artiști care au încins atmosfera și au fost răsplătiți cu aplauze de publicul numeros. Punctul culminant al serii a fost concertul susținut de Dorian Popa, care a atras miide tineri în fața scenei și a încheiat prima zi de sărbătoare într-o atmosferă electrizantă.

Manifestările continuă și astăzi, 1 Iunie, când organizatorii au pregătit un amplu spectacol folcloric dedicat tradițiilor și valorilor autentice ale zonei. Pe scenă vor evolua ansambluri locale, iar invitații speciali ai evenimentului sunt îndrăgiții interpreți Deți Iuga și Ioan Dordoi.

Prin diversitatea activităților și numărul impresionant de participanți, ediția din acest an a Zilelor Comunei Căianu Mic confirmă faptul că evenimentul a devenit unul dintre cele mai importante și așteptate din întreaga Vale a Țibleșului.

COMENTARII

A

în 01.06.2026 ora 14:28:50 Alexandru a scris:

Lasă un răspuns

Mită PSD, mereu asta ați făcut. dar nu mai merge, las că vin alegerile hienelor !


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing