Aproape 10.000 de intervenții pentru forțele ISU Bistrița-Năsăud, pe parcursul anului 2022

Pe parcursul anului 2022, în zona de competenţă a I.S.U. „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud s-au înregistrat 9981 situaţii de urgenţă (o creștere cu 3,39% faţă de anul 2021), dintre care: 264 de incendii; peste 8.700 de ajutor medical de urgenţă, 206 Incendii de vegetaţie şi altele, 78 pentru asistenţa persoanelor, alte 213 situaţii de urgenţă și 443 de intervenții pentru protecţia comunităţilor.

Totodată, în cele aproape 10 mii de situații de urgență au fost protejate bunuri în valoare de 67 de milioane de lei, 207 persoane au fost salvate, 9905 au fost asistate medical, de asemenea fiind salvate 176 de animale. Mai mult, Serviciul mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare (S.M.U.R.D) Bistrița – Năsăud a intervenit la 8777 cazuri (în medie 24,05 pe zi).

În ceea ce privește prevenirea situaţiilor de urgenţă, aici s-au desfăşurat 1217 activităţi de control şi verificare, dintre care 1081 controale de prevenire, o inspecţie la obiective SEVESO, precum și 135 verificări la obiective care au solicitat autorizarea din punct de vedere al securităţii la incendiu. În urma acestora, au fost constatate un număr de 5128 de nereguli, dintre care 979 au fost înlăturate şi 3504 sancţionate, fiind aplicate un număr de 3139 avertismente şi 364 amenzi contravenţionale în valoare de 571.300 lei.

Informațiile au fost făcute astăzi publice în cadrul conferinței de presă de la sediul ISU Bistrița-Năsăud susținute de inspectorul șef colonel doctor-inginer Constantin Florea. La ședința de bilanț a participat și prefectul Teofil Cioarbă.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing