Anunț rezultate proiect „Tabăra de creație BistritzArt”
Asociația BODO GALLERY, identificată cu cod fiscal 45927067, cu sediul în localitatea Bistrița, str. Liviu Rebreanu, nr.20, Pietonal, jud. Bistrița-Năsăud, cod poștal 420008, are plăcerea de a vă anunța rezultatele proiectului “Tabara de creatie BitritzArt ” , care s-a derula în perioada mai-august 2023.
Proiectul beneficiază de finanțare de la bugetul local al municipiului Bistrița în domeniul Interdisciplinar, în baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
Obiectivul general al proiectului este: Punerea în valoare a centrului istoric, cu accent pe Biserica Evanghelică, prin implicarea cetățenilor în activități de creație artistică și meșteșugărească.
Valoarea totală a proiectului este de 17.900 lei, din care:
1. finanțare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistrița (cuantumul finanțării solicitate) 15.000 lei;
2. contribuția beneficiarului de finanțare (de minimum 10% din valoarea totală a proiectului) 2.900 lei.
Rezultatele obținute au fost:
- 2 persoane cu experiențe și competențe dezvoltate ca urmare a participării în echipa de proiect
- 20 de persoane înzestrate cu abilități de comunicare în domeniul promovării cultural-turistice- 20 de persoane înzestrate cu abilități de comunicare în domeniul implicării civice a cetățenilor
- 20 de persoane (tineri) înzestrate cu abilități creative în domeniul prelucrării lutului
- Minimum 100 de persoane implicate activ în
realizarea creațiilor artistice din lut în cadrul atelierului creativ public
- Minimum 20 de persoane cu competențe organizatorice
în domeniul organizării activităților civice culturale dezvoltare prin
implicarea activă în organizarea atelierului creativ
- Minimum 7.000 de persoane informate cu privire la activitățile creative organizate în Piața Centrală prin intermediul mass-media și social media
- Minimum 100 de obiecte din lut cu decorațiuni reprezentând Biserica Evanghelică create și oferite participanților la activități
- Minimum 7.000 de persoane informate cu privire la locul Bisericii Evanghelice ca simbol al municipiului Bistrița prin intermediul mass-media și social media
Aceste rezultate au contribuit la promovarea pieței centrale ca spațiu deschis activităților cultural creative și a Bisericii Evanghelice ca monument simbol al municipiului Bistrița.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII