
ANALIZĂ. Partidele din Bistrița-Năsăud și-au stabilit candidații la parlamentare. Cum stau în sondaje
Mai sunt, teoretic, trei săptămâni până la debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, data fixată de Guvern fiind 6 noiembrie. Sigur, totul depinde de modul cum va evolua epidemia, dar și de ”dorința” președintelui Klaus Iohannis, la mâna căruia stau aceste alegeri și organizarea lor pe 6 decembrie. Nu trebuie uitat faptul că, la această […]
Mai sunt, teoretic, trei săptămâni până la debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, data fixată de Guvern fiind 6 noiembrie. Sigur, totul depinde de modul cum va evolua epidemia, dar și de ”dorința” președintelui Klaus Iohannis, la mâna căruia stau aceste alegeri și organizarea lor pe 6 decembrie. Nu trebuie uitat faptul că, la această oră, există și variantă opoziției care își dorește organizarea alegerilor abia în luna martie a anului 2021.
Decembrie 2020-Martie 2021
Politic vorbind, situația partidelor post alegerile locale față de cea din luna martie a anului viitor, va fi una cât se poate de diferită. Dacă, astăzi, PNL are ceva mai multe procente în fața PSD, deși, cifrele diferă de la o provincie la alta, în martie 2021, uzura guvernării, taifunul epidemiologic care urmează în această iarnă dar și problemele economice inerente chiar și unui lockdown parțial sau regional, vor modifica procentele partidului aflat la guvernare.
Care sunt cifrele primului sondaj de după alegerile locale?
E vorba de o cercetare sociologică a celor de la CURS și care ne indică următoarele cifre:
Partidul Național Liberal (PNL) – 32%
Partidul Social Democrat (PSD) – 31%
Alianța 2020 USR–PLUS – 12%
Partidul Mișcarea Populară (PMP) – 6%
Partidul Pro România – 6%
Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR) – 5%
ALDE – 3%
Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal (PPUSL) – 3%
Altul – 2%
Comentariile ce le putem face sunt mai mult legate de evoluția partidelor în funcție de candidații propuși în fiecare județ, ceea ce ne interesează pe noi fiind Bistrița-Năsăud.
Cât de mult contează numele, notorietatea și puterea politică a candidatului?
Foarte mult, chiar foarte mult, deși, acest lucru este, uneori, negat de unii lideri politici sau chiar de analiști. Sigur, trebuie să recunosc faptul că, în 2016, de exemplu, Uniunea Social-Liberală, a demonstrate prin alianța PSD-PNL că lista și partidul contrează, nu neapărat omul.
De data asta, dat fiind faptul că, dacă vom avea campanie electorală, aceasta va fi una atipică și de va desfășura pe on line , radio și tv, numele, notorietate și influența viitorului candidat va conta foarte mult.
PNL: Robert Sighiartău, Diana Morar și Ovidiu Florean
Pe lista ”scurtă” a PNL sunt trecuți și validați Robert Sighiartău, Diana Morar la Camera Deputaților și ”surpriza ” pe numele ei Ovidiu Florean, desemnat pentru locul 1 la Senat, eligibil spunem noi în dauna lui Dorin Dobra rămas pe dinafară.
Robert Sighiartău e un politician cunoscut. Este secretarul general al PNL, deputat de Bistrița-Năsăud și s-a făcut extrem de cunoscut după ce s-a luptat din opoziție pentru mărirea alocațiilor copiilor. Este încă influent în partid și are la dispoziție toare resursele umane dar și financiare pentru a câștiga un nou mandat în Camera Deputaților
Diana Morar e secretar de stat în Ministerul Justiției și fost consilier municipal al PNL. Avocat, Diana Morar este un nume cunoscut în mediile politice, doar că notorietatea publică , adresabilitatea către electoral simplu fiind ceva mai redusă, dar ăsta nu e un impediment, dat fiind scorul partidului și votul pe listă. Certitudinea că va deveni deputat este de 90%, iar la Robert Sighiartău de 100%.
Ovidiu Florean: Consilier Județean și fost șef al Direcției Județene de Pază, Florean a dus ”lupte” în Consiliul Județean contra președintelui Radu Moldovan, dar asta nu i-a adus neapărat notorietatea publică, electorii fără comprehensiune pentru politică nefiind interesați pentru meciurile cu sau fără finalitate din Consiliul Județean. Nu este un personaj politic foarte cunoscut, dar, de acum, vizibilitatea sa va crește, grație locului primit pe lista PNL , ”impus” fiind de președintele Ioan Turc, marele câștigător al alegerilor locale din 27 septembrie. Certitudinea că va deveni senator este de 100%.
PSD: Daniel Suciu, Bogdan Ivan și Ioan Deneș
Pe lista PSD sunt două nume cu notorietate mare: Daniel Suciu, fost vicepremier, cu o uriașă expunere mediatică, dar și Ioan Deneș, fost ministru al Apelor și Pădurilor. Sunt doi politicieni cunoscuți la nivelul județului Bistrița-Năsăud, cu experiență parlamentară și cu destulă influență în partid. Sigur, asta nu are o prea mare importanță pentru votul direct al omului neinteresat politic, dar e o chestiune ”ocultă” în ceea ce privește votul dat de partid, de susținători dar și de primarii care sunt cele mai importante personaje în viitorul puzzle electoral. Este important de înțeles că influența în partid e valabilă pentru toate partidele.
Tot pe lista PSD mai figurează pe locul 2 la Camera Deputaților, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean, Bogdan Ivan, un politician tânăr și destul de cunoscut, asta și grație unei funcții importante: purtător de cuvânt al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Dacă vor avea loc alegeri pe 6 decembrie, locul 2 la Camera Deputaților pentru PSD ar putea veni la redistribuiri. Sigur de loc e Daniel Suciu, iar Ioan Deneș depinde foarte mult de modul cum vor ajuta primarii. Sunt 42 de UAT-uri din care 7 ale ALDE ale căror primari ar trebui să ”tragă” lista PSD pentru parlamentare.
PMP: Ionuț Simionca
Mai mult ca sigur, Ionuț Simionca, deputat și președinte al PMP Bistrița-Năsăud va candida pentru un nou mandat în Parlamentul României. Îl recomandă notorietatea uriașă pe care o are în Bistrița, fiind deja un politician bine cunoscut și în județ. Dilema nu este dacă scoate procentele la Bistrița-Năsăud, ci dacă PMP va trece la nivel national pragul electoral.
USR-Plus: Lorant Sas și Emilian Gabor vs Lorand Toth și Cristina Iurișniți
Cu un scor aproape de mediocru la alegerile locale, noul partid USR-Plus nu a reușit nici să se omogenizeze, iar tensiunile, nevăzute, desigur, nu au ținut de cald în campania pentru locale. Rezultatele sunt diferite de la o localitate la alta, iar ratarea intrării în Consiliul Județean a aruncat o umbră serioasă asupra scorului pe care USR-Plus îl va obține la parlamentare. Oricum, tensiunile au ieșit la iveală după ce s-au votat candidații pentru 6 decembrie (?!?) , cei de la Plus contestând clasamentul în care Lorand Toth primea locul 1 la Camera Deputaților, iar Lorand Sas, fostul șef Plus nu se prea alegea cu mare lucru. Războiul contestațiilor l-a trimis pe Toth pe locul 4 iar pe Sas l-a instalat pe 1.
Dacă analizăm în acest moment șansele de accedere în Parlament, USR-Plus îi putem credita cu un loc de deputat, dar asta urmează să vedem în funcție de evoluția partidului pe timpul campaniei electorale.
Pro România-ALDE: Ioan Monița și Traian Simionca- primari/parlamentari?
Fuziunea dintre Pro România și ALDE ajută în Bistrița-Năsăud pe cei din partidul lui Victor Ponta, intrați în consiliile comunale, orășenești sau în cel municipal rezultat al prezenței pe listele Alianței pentru Bistrița-Năsăud, o alianță care nu a ajutat însă PSD. O fuziune care ar putea aduce pe viitoarele liste parlamentare pe Ioan Monița și Traian Simionca, primarul din Livezile, deși, șansele de-a ajunge în Parlament depind foarte mult de cine va face și cum va face viitoarea campanie electorală, asta, după ce va convinge primarii ceilalți să pună umărul la ”luptă”.
PPU-SL: Sorin Roșu Mareș și Ioan Simionca
Este aproape imposibil pentru partidul avocatului Daniel Ionașcu să facă pragul electoral, asta, dacă luăm în calcul și rezultatele de la alegerile locale, în țară dar și în Bistrița-Năsăud. Cel mai probabil, candidații vor fi senatorul Ioan Simionca dar și Sorin Roșu Mareș.
Analiză realizată de Alin Cordoș
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Balan Marius- ecologist
11.05.2025Fara renuntarea la actuala conducere formata din covrigari, tractoristi fosti peremisti etc PSD se duce in gard exact ca PNTCD. Urmeaza la cativa pasi si PNL care si-a pierdut busola. Poporul v- aratat deja dar voi sunteti analfabetii functionali ai politicii romanesti. Nu...
la articolul Bogdan Ivan: "Guvernarea PSD a fost, în primul rând, un act de curaj"
Pui Aurel
10.05.2025Pîna la ce vârstă????
la articolul Campania de recrutare și selecție pentru ofițeri militari s-a prelungit
Ioan pop
08.05.2025Batjocura și nesimțire. Pe data de 07.05.2025 la ora 20:30 autocarul a fost oprit în Austria și supus unui control, iar apoi a fost trimis la statia ITP , unde clar că i-au fost reținute numerele de înmatriculare. Am fost închiși în autocar până la dimineața . Șofer...
la articolul Experiența unei bistrițence cu o firmă de transport: "Eram disperați! Patronul ne-a închis telefonul în nas!" (FOTO)
Honorius Indrecan
08.05.2025"Eu, alături de echipa mea, rămân dedicat unui singur scop: să dezvoltăm în continuare județul, gândindu-ne la Bistrița-Năsăud ca la o singură comunitate", a transmis Radu Moldovan. Ce zici, baroane??? Voi aveti un singur scop: sa va faceti voua bine, nu si celorlalt...
la articolul Radu Moldovan: "Mergeți la vot. Cu gândul limpede. Cu inima împăcată. Județul nostru are nevoie de stabilitate"
COMENTARII