Amenzi COVID de 5.000 de lei aplicate în Bistrița-Năsăud

În 19 aprilie a.c., polițiștii bistrițeni împreună cu reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în context COVID. Au fost organizate 13 acţiuni punctuale în sistem integrat, cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2. Astfel, au fost desfășurate activități de verificare în zone aglomerate, gări, autogări, […]

În 19 aprilie a.c., polițiștii bistrițeni împreună cu reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în context COVID. Au fost organizate 13 acţiuni punctuale în sistem integrat, cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Astfel, au fost desfășurate activități de verificare în zone aglomerate, gări, autogări, zonele pietonale, centre comerciale și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Totodată, au fost verificate peste 1600 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfășurate controale, 85 de operatori economici și 49 de mijloace de transport persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.

Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, forțele de ordine aflate în serviciu pe raza județului Bistriţa-Năsăud, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00 și a celorlalte norme de circulație în interiorul fiecărei localități în funcție de incidența cazurilor.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Vă recomandăm tuturor ca în continuare să respectați măsurile de igienă colectivă și individuală, cele de protecție individuală, să evitați aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi.

– Reamintim faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

– Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Etichetele acestui articol sunt Comunicat de presă

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Radu

09.02.2026

„Nu iese fum fără foc” spune un proverb românesc , ceea ce înseamnă că orice suspiciune sau bănuială ascunde un sâmbure de adevăr. Scandalul consta in faptul că niște asociați ai firmei INTEGRAL INŽENJERING A.D. LAKTAS nu îi recunosc pe ceilalți, cei care au ...

Patronul firmei Dimex, Ioan Scurtu, despre proiectul Centurii Clujului: "Noi avem act notarial, suntem acoperiți. Dacă nu se clarifică, îi chemăm în judecată"

Florin

08.02.2026

Un țăran care să da drept Jurnalist, și de fapt i un frustrat care caută să facă rău altora. Tu cum ești înfometat, cum și zici tu singur despre tine, nu ai cum să știi despre shaorma, că tu ești învățat cu mămăligă ! Cat despre comentariile tale, cred că la...

Am testat shaorma de la Mama Manu Bistrița

eu și psd

07.02.2026

pă de ce plângeti acuma nu ați mers mână în mână cu cei de la psd? nu cumva cei de la psd vau dat voturi la alegeri?

Nicolae Predescu: "Mulți aleși locali și județeni AUR sunt îndreptați spre PSD și PNL" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing