Alina Gorghiu vs. Viktor Orban: "Declaraţii pe care greu le înţeleg, inacceptabile pe teritoriul României"

Premierul Ungariei, Viktor Orban s-a dezlănțuit împotriva „amestecului” dintre rasele europene și cele non-europene. Discursul său a atras imediat indignarea partidelor și politicienilor de opoziție și a politicienilor europeni. Orban a făcut declarațiile controversate în timpul discursului anual de la Universitatea de Vară din Băile Tuşnad, județul Harghita. Prezentă la Sângeorz Băi, B-N, președintele interimar al Senatului, Alina Ghorghiu, a adus critici severe acestui discurs aproape rasist.

“M-au îngrijorat – şi mă bucur că a ieşit ministrul de Externe, m-au îngrijorat declaraţiile premierului Orban făcute în România. Sunt nişte declaraţii pe care greu le înţeleg, le găsesc inacceptabile pe teritoriul României, declaraţii care preiau retorica de la Kremlin şi o rostogolesc în toate formele. Cu toate acestea, să ştiţi că românii sunt proeuropeni, pro NATO şi nu se vor schimba din pricina unor mesaje hazardate”, a declarat Alina Gorghiu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate marţi în oraşul-staţiune Sângeorz-Băi din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Alina Gorghiu a adăugat că, “desigur, fiecare stat îşi defineşte poziţiile pe teme internaţionale aşa cum consideră, dar, după cum este bine ştiut, România nu împărtăşeşte aceste opinii inadecvate, de care ne delimităm în mod clar, pentru că ele afectează solidaritatea europeană privind acţiunea în sprijinul Ucrainei”.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat, referitor la discursul premierului ungar, Viktor Orban, de la Băile Tuşnad, că “este regretabil că astfel de idei sunt propagate de pe teritoriul României, în contextul global complex pe care trebuie să îl înfruntăm cu toţii, mai ales că poziţiile noastre oficiale sunt diferite de aceste teze”.”E clar că nu putem fi de acord cu ele. Nu mai spun de declaraţiile privind rasele, care nu sunt acceptabile”, a arătat el.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing