Adriana Barna, femeia care coordonează șantiere într-un domeniu dominat de bărbați

Compania MIS Grup prezintă, în luna martie, femeile care fac parte din echipă, într-o inițiativă de promovare a oamenilor care stau în spatele proiectelor importante.

Adriana Barna face parte din echipa MIS Grup și este "un profesionist implicat în coordonarea unor proiecte importante și în gestionarea zilnică a provocărilor din teren".

Adriana are 34 de ani, este inginer topograf și s-a specializat în managementul șantierelor. A contribuit la coordonarea unor proiecte importante, printre care cel privind reabilitarea clădirii Colegiului Național "Liviu Rebreanu" din Bistrița și bazinul de înot de la Sângeorz-Băi.

"Când am ales facultatea, visam la un job care să presupună și muncă de birou și muncă de teren. Am ajuns să coordonez echipe pe șantiere, într-un domeniu tradițional dominat de bărbați și am învățat că respectul este elementul principal care ține oamenii împreună. Sunt și situații unde trebuie să fiu mai fermă, dar se întâmplă foarte rar. Cred că femeile au anumite calități pentru această muncă: tenacitate, disciplină și o viziune uneori mult mai bună decât a bărbaților", spune Adriana Barna.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing