Adrian Robertin Dinu, acuzat de DIICOT de trădare: A instigat la război civil pe TikTok, în timp ce susținea că 'sistemul trebuie ras cu binecuvântarea Rusiei'

Adrian Robertin Dinu este unul dintre cei șase suspecți reținuți joi de DIICOT pentru trădare, acuzați că formau un „stat major paralel”.

Aceștia s-ar fi întâlnit cu agenți ruși pentru a discuta despre posibilitatea ieșirii României din NATO și au călătorit la Moscova. Potrivit procurorilor, grupul era structurat militar, având un stat major organizat. Într-un clip din 10 octombrie 2024, cu o lună și jumătate înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, Dinu susținea pe TikTok că votul cetățenilor este inutil, afirmând că „la butoanele STS-ului sunt stăpânii coloniei, prin sclavii de serviciu”.

”Nu există decât o singură variantă, soluția este cea propusă de noi, recte statul major al comandamentului ”Vlad Țepeș”. Sistemul trebuie ras, tuns, tăiat răul de la rădăcină. Cu alte cuvinte, toți care au fost în politică și sistem de forță, de justiție, de injustiție socială (…) la 1 milion, două de români buni, cum spunea Horia, de bună credință cum spun eu putem să radem tot, repet, având binecuvântarea Federației Ruse. Restul e can-can (…) Tot ce vedeți că a dat Iohannis ok pe dosarul Revoluției… înseamnă că sunteți foarte proști și vă meritați soarta (…) Toți care mă întrebați cu cine votați sau cu cine vreți să votați sunteți idioți și cu asta am conchis (…) Voi povesti cum se va regenera sistemul. Dacă vreți să înțelegeți că există un plan A și un plan B. Ferească Dumnezeu să ajungem la planul B. Planul B înseamnă voi, din exil, adio, mamă, rămâneți acolo, ceilalți de-aici război civil, nu e glumă, e treabă cât se poate de serioasă (…) Ce urmează este grav. Mie mi se rupe de toată lumea, v-am spus-o de-acum 4 ani de zile, v-o repet, public (…)” - este declarația acestuia.

Adrian Robertin Dinu se prezintă adesea ca reprezentant al unui „stat major paralel” denumit „Comandamentul Vlad Țepeș”, condus de generalul în rezervă Radu Theodoru, un alt suspect în acest dosar. Pe site-ul acestui „comandament” sunt promovate articole care susțin idei pro-Stalin și pro-Petru Groza.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing