ADRIAN FALUB: "Am încredere că echipa va da totul pentru o calificare, am rescrie istoria clubului" (VIDEO)

Antrenorul principal al Gloriei Bistrița, Adrian Falub și atacantul Carl Davordzie au susținut astăzi o conferință de presă, una strâns legată de partida de miercuri, 24 mai, pe care Gloria o va juca de la ora 18.00 împotriva Corvinului Hunedoara.

ADRIAN FALUB, antrenor principal: ”Suntem pe un drum bun! Avem un vestiar de valoare atât din punct de vedere fotbalistic, cât mai ales uman, ceea ce este un lucru extraordinar pentru mine dar și pentru club. Miercuri, va fi un meci greu. E important că jucăm acasă, pentru noi terenul asta este ”magic”, mereu jucăm bine la Bistrița. Am încredere că echipa va da totul pentru o calificare, practic am rescrie istoria clubului. Aștept bistrițenii să vină în număr cât mai mare la meci, să ne susțină, să vibreze cu noi…”

CARL DAVORDZIE, atacant:  ”Cunoaștem echipa Corvinului, am auzit despre ea și suntem pregătiți să le facem față. Sunem gata să dăm tot ce e mai bun pe teren.”

Reamintim că: Gloria Bistrița  întâlnește miercuri de la ora 18.00 pe stadionul ”Jean Pădureanu” – FC Corvinul 1921 Hunedoara, primul meci al barajului de promovare în Liga a 2-a.


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Rebreanu Ion

25.10.2026

Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Săsărman Mona

24.10.2026

Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !

Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"

Diana B

24.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing