Adi Imbroaie (UNIT): „Implicați-vă! Aduceți voi schimbarea pe care o așteptați de la alții”
Vicepreședintele UNIT Bistrița-Năsăud, Adi Imbroaie, a transmis un mesaj în contextul protestelor fermierilor și oierilor veniți la București pentru a-și susține revendicările. Acesta a comentat o fotografie în care mai mulți participanți la protest apar dormind pe asfalt, în fața Guvernului.
Imbroaie susține că imaginea reflectă, în opinia sa, situația în care au ajuns oamenii care muncesc în agricultură și consideră că simpla distribuire a fotografiilor sau exprimarea nemulțumirii în mediul online nu sunt suficiente pentru a produce schimbări.
„Imaginea aceasta spune mai mult decât o mie de discursuri. Oieri și fermieri veniți la București pentru a-și apăra munca au ajuns să doarmă pe asfalt, în fața Guvernului, doar pentru a fi auziți”, a transmis Adi Imbroaie.
Vicepreședintele UNIT BN afirmă că interesul public pentru astfel de imagini este, de multe ori, de scurtă durată, iar după câteva zile atenția se îndreaptă către alte subiecte.
„Nu putem cere la nesfârșit schimbarea dacă rămânem doar spectatori. Nu este suficient să distribuim o fotografie, să scriem un comentariu și apoi să îi lăsăm tot pe cei care au adus țara aici să hotărască pentru noi”, spune acesta.
În finalul mesajului, Adi Imbroaie îi îndeamnă pe cei care își doresc schimbări în societate să se implice direct în viața politică și îi invită să se alăture formațiunii UNIT.
„Implicați-vă. Intrați în politică. Aduceți voi schimbarea pe care o așteptați de la alții. Veniți alături de noi în UNIT. România nu se va schimba singură. Se va schimba numai prin oameni care au curajul să se ridice și să se implice”, a mai transmis vicepreședintele UNIT Bistrița-Năsăud.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII