Activități preventive, desfășurate de polițiști și jandarmi în școlile din Bistrița și Telciu

Activități preventive, în sistem integrat, desfășurate de polițiști și jandarmi în școlile din Bistrița și Telciu

La data de 16 iunie a.c., în intervalul orar 11.00-13.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat și derulat o acțiune pentru siguranța elevilor din municipiul Bistrița și Telciu.

 Activitățile au fost desfășurate în sistem integrat, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița, Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității și jandarmi.

 Activitățile au fost desfășurate în zona adiacentă, dar și în incita unor unități școlare din cele două localități și au vizat prevenirea și combaterea delicvenței juvenile, a traficului de droguri și a infracționalității în mediul școlar. Totodată, polițiștii au acționat pentru prevenirea unor accidente rutiere în zona școlilor, fiind legitimate și verificate 23 de persoane, nefiind constatate nereguli.

 Totodată, în intervalul menționat, polițiștii au desfășurat 9  activități preventive la clasă, la care au participat peste 500 de elevi. Principalele teme abordate au fost infracțiunile cu violență, siguranța rutieră și riscurile asociate consumului de substanțe în rândul tinerilor.

 Pentru preîntâmpinarea unor evenimente negative, polițiștii au discutat cu doi agenți de pază cărora le-au fost prelucrate prevederile incidente obligațiilor pe care le au.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivanca

26.10.2026

Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !

Deputatul PSD Bogdan Ivan a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților: "Primul meu gând a fost la Bistrița-Năsăud"

Ivan Turbină

26.10.2026

Nu mai scăpăm niciodată de gașca hoților PSD, oameni buni nu v-au ajuns 30 de ani? Uitați-vă la Grindeanu, la Zamfir,, la Nicula, la Ivan, la Neacșu, la Barbu, la toți impostorii ăștia îmbuibați , oameni buni, până când ? Afară cu haita asta pentru totdeauna !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Iliescu Ionaș

25.10.2026

PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing