Activități de recunoaștere/verificare la secției ATI ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița

Având în vedere situațiile de urgență din ultima perioadă în care au fost implicate unități spitalicești pe fondul creșterii cazurilor Covid-19 și dispozițiile interne primite din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în mod preventiv, în scopul preîntâmpinării unor posibile pericole care pot genera situații de urgență și pot periclita viața pacienților, în această […]

Având în vedere situațiile de urgență din ultima perioadă în care au fost implicate unități spitalicești pe fondul creșterii cazurilor Covid-19 și dispozițiile interne primite din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în mod preventiv, în scopul preîntâmpinării unor posibile pericole care pot genera situații de urgență și pot periclita viața pacienților, în această perioadă, echipaje operative de pompieri militari și specialiști ai Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud, efectuează zilnic, în mod organizat, activități de recunoaștere/verificare la secției ATI ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

În aceste verificări se asigură prezența persoanelor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din cadrul spitalului, se acordă îndrumare și se aduce la cunoștința conducerii spitalului despre neregulile întâlnite pentru a fi remediate.

Verificările au drept obiectiv :

  • Verificarea dotării cu stingătoare și hidranți interiori;
  • Verificarea stării de practibilitate a căilor de acces/evacuare și de intervenție;
  • Verificarea modalităților de încălzire a spațiilor destinate secțioa ATI în vederea eliminării mijloacelor de încălzire neomologate din spațiile respective;
  • Eliminarea utilizării tuturor surselor de foc deschis (lumânări, candele, etc)
  • Verificarea prin vizualizare a integrității instalațiilor electrice și a existenței improvizațiilor ori a defecțiunilor la acestea;
  • Verificarea modului de cunoaștere de către personalul din secția ATI a modalităților de utilizare a stingătoarelor de incendiu / celorlalte mijloace de primă intervenție, precum și a modalităților de evacuare a persoanelor, în special a celor care nu se pot evacua singure;
  • Aerisirea periodică a spațiilor în care există riscul de creștere a concentrației de oxigen.

Menționăm că aceste verificări se realizează în mod preventiv și nu înlocuiesc obligațiile, conform legii, privind apărarea împotriva incendiilor a personalului desemnat cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din unitățile spitalicești și răspunderea conducerii în cazul producerii unei situații de urgență.

Etichetele acestui articol sunt coronavirus (Covid-19)

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing