Acțiuni rutiere preventive, desfășurate în sistem integrat
Pentru abaterile rutiere au fost aplicate peste 150 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute în vederea suspendării 16 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare
Prevenirea accidentelor rutiere, obiectiv urmărit în cadrul acțiunilor desfășurate în sistem integrat, de polițiștii de la rutieră și cei de la ordine publică
Polițiștii din Bistrița-Năsăud au continuat și în perioada 7-9 aprilie a.c., să acționeze în sistem integrat, în scopul creșterii gradului de siguranță a traficului rutier, prevenirii accidentelor rutiere și menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
La acțiuni au participat polițiști de la structurile de Rutieră și Ordine Publică care au acționat în tot județul. Pe linie rutieră, polițiștii au continuat să acționeze pentru prevenirea accidentelor rutiere și conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun atunci când nu respectă regulile de circulație.
Pentru abaterile constatate în acest sfârșit de săptămână, peste 300 de șoferi au fost opriți pentru control de către polițiști, fiind efectuate aproape 90 de testări cu aparatul etilotest. Pentru abaterile rutiere au fost aplicate peste 150 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute în vederea suspendării 16 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Nae
09.11.2026Crecă, crecă
la articolul HANDBAL. Gloria Bistrița obţine a 5-a victorie în Liga Campionilor, după o revenire spectaculoasă
Nae
09.11.2026A la Beclean, așa îi! 🙂
la articolul Cum arată cea mai mare sală polivalentă din țară, construită de MIS Grup. Proiectul se apropie de etapa finală (FOTO)
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
COMENTARII