Acțiuni pentru verificarea transportului, depozitării şi comercializării cerealelor la nivelul județului Bistrița-Năsăud
Ieri, 6 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și ai Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Astfel, au fost efectuate controale pe drumurile naționale […]
Ieri, 6 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și ai Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor la nivelul județului Bistrița-Năsăud.
Astfel, au fost efectuate controale pe drumurile naționale 17 și 15, fiind oprite în trafic și verificate mai multe mijloace de transport.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.090 lei, dintre care 9 pentru nerespectarea OUG 195/2002, 1 pentru nerespectarea Legii 171/2010 și una pentru nerespectarea OUG 28/1999. Ca măsură complementară, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a 9,075 mc material lemnos, în valoare de 1.206 de lei. Totodată, au fost ridicate în vederea suspendării 8 permise de conducere.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
COMENTARII