Acţiuni pentru siguranţa elevilor, în Lechinţa

La data de 13 noiembrie a.c., în intervalul 09.00-12.00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Lechința au organizat și desfășurat o acțiune pentru siguranța elevilor.

Astfel, polițiștii au acționat în proximitatea școlilor din Lechința pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, prevenirea faptelor săvârșite cu violență, prevenirea consumului de tutun, a traficului și consumului ilicit de droguri.

În intervalul menționat, polițiștii au depistat doi elevi care absentau de la cursuri, sens în care au fost întocmite informări către conducerea școlilor unde învață. De asemenea, au verificat și instruit un agent de pază și au verificat 8 localuri publice.

În cadrul acțiunii au fost constatate și aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 695 lei (2 pentru nerespectarea Legii 61/1991 și 4 conform OUG 195/2002).


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing