Acțiuni pe drumurile din Bistrița-Năsăud: Amenzi de 92.300 lei, permise și certificate reținute
Polițiștii au acționat, pe raza întregului județ, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive
Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, în acest sfârșit de săptămână au fost desfășurate acțiuni în sistem integrat, la care au participat polițiști de la mai multe structuri operative.
În intervalul 1-3 septembrie a.c., pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în contextul unor evenimente organizate pe raza județului, dar și pentru prevenirea unor evenimente nedorite și accidentelor rutiere, polițiștii de la ordine publică și rutieră au acționat în tot județul. Totodată, la acțiunile desfășurate au participat și polițiști de la investigații criminale, economic, dar și jandarmi.
Astfel, la evenimente cu public numeros desfășurate în Teaca, Prundu Bârgăului și Beclean, polițiștii de la structurile de ordine publică, rutieră și secțiile de poliție rurală au acționat împreună cu jandarmi pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor de circulație, nefiind înregistrate evenimente negative.
Totodată, polițiștii au acționat, pe raza întregului județ, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Astfel, au fost efectuate aproape 200 de testări cu aparatul etilotest și drugtest, iar pentru neregulile rutiere și la regimul ordinii și liniștii publice, au fost aplicate aproape 240 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 92.300 de lei. Totodată, pentru depășirea limitei legale de viteză, depășire neregulamentară sau alcool (sub valoarea de 0,40 mg/l), au fost reținute 32 de permise de conducere și 9 certificate de înmatriculare, cu privire la lipsă ITP, sau nereguli constatate cu ocazia verificării autoturismelor.
În cadrul acțiunilor desfășurate în acest sfârșit de săptămână, polițiștii au legitimat aproape 600 de persoane și au controlat aproximativ 440 de vehicule. În urma constatărilor, în flagrant delict, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale.
Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră și de la prevenirea criminalității au informat conducătorii auto cu privire la modificările legislative potrivit cărora, cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII