Acțiuni în trafic ale polițiștilor din Beclean. Șoferi fără permis și băuți la volan

Polițiștii din Beclean au desfășurat, joi, în intervalul 15.00-18.00, acțiuni de monitorizare și verificare a traficului rutier, în vederea prevenirii accidentelor rutiere și combaterii cauzelor generatoare de accidente.

În timpul acțiunilor au fost oprite pentru control 35 de autovehicule, legitimate 40 de persoane și testați cu aparatul etilotest patru conducători auto.

Pentru abaterile la regimul rutier constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 5.800 lei și a fost reținut un permis de conducere pentru încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea, pe parcursul verificărilor, polițiștii au constatat și două infracțiuni.

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Cireșoaia s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis, respectiv conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

“În timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal din Braniștea, bărbatul a acroșat o autoutilitară parcată. Acesta a fost depistat de polițiști pe raza localității, iar în urma testării etilotest, rezultatul a fost de 1,10 mg/l în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Totodată, în urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul are dreptul de conducere anulat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din Beclean continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice“, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, cu dosar penal s-a ales și un bărbat din Nușeni.

”La data de 2 noiembrie, polițiștii din Beclean au oprit pentru verificări un utilaj agricol care era condus de un bărbat de 55 de ani, din Nușeni și care se deplasa pe Drumul Județean 172G, prin Nușeni. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că utilajul tracta o remorcă neînregistrată, iar conducătorul auto nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii din Beclean au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, mai precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing