Acțiuni ale polițiștilor bistrițeni, pentru siguranța cetățenilor, de Florii
În perioada 11-13 aprilie a.c., peste 100 de poliţişti de la Ordine Publică, Rutieră, Investigații Criminale, dar și de la alte structuri acționează zilnic în județul nostru, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, precum și protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, astfel încât întreaga comunitate să se bucure în siguranță de această sărbătoare
Poliţiştii de la Ordine Publică vor acţiona, în sistem integrat, împreună jandarmi, dar și celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică. Polițiștii vor fi prezenți în zonele aglomerate, în proximitatea lăcaşurilor de cult unde vor fi organizate manifestări religioase prilejuite de Sărbătorirea Floriilor.
Efectivele de Poliție care participă la misiuni în această perioadă vor acționa, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.
În contextul atenționărilor meteo din ultima perioadă, zilnic, polițiștii rutieri se vor afla pe principalele artere din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcașurilor de cult și a stațiunilor turistice. Totodată, până pe 13 aprilie a.c., polițiștii rutieri derulează acțiunea SPEED, pentru verificarea respectării regimului legal de viteză și prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă.
De asemenea, în intervalul 12-14 aprilie, polițiștii structurilor rutiere și ordine publică acordă o atenție deosebită depistării conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. În acest scop, în cadrul controalelor efectuate în trafic, se va acționa cu aparatele de testare a consumului de alcool sau substanțe interzise.
Pentru a vă bucura în linişte de sărbători, poliţiştii vă recomandă:
În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!
Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment!
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!
Recomandări pentru conducătorii auto:
Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Accident rutier tragic! Un bărbat a murit
15.04.2026
Accident rutier cu patru victime
19.04.2026
ULTIMELE COMENTARII
Relu
22.04.2026„De unde nu-i foc, nu iese fum”. Radu Moldovan nu este la prima suspiciune de corupţie. In urmă cu câţiva ani presa locală relata ca Macarie Moldovan, fratele președintelui Consiliului Judeţean Radu Moldovan a fost numit director executiv al Aquabis, companie din subo...
la articolul Radu Moldovan a demisionat din funcția de președinte PSD Bistrița-Năsăud
Neacșu Marin
22.04.2026„Activitatea organizației continuă în mod normal, cu aceleași obiective și muncă pentru oameni” , zic hienele PSD. Să sperăm că nu, chiar nu ne dorim obiectivele PSD, și nici „munca” pentru șmenarii de casă
la articolul Radu Moldovan a demisionat din funcția de președinte PSD Bistrița-Năsăud
Marius Bălan - Cloșca - antiecologist
22.04.2026Ohh, i s-a făcut rău la Răducu, culmea cum li se face rău unora așa din senin ! Las că vine Bogdănel-ustensila-bună-la orice, Suciu-doctor, mătușa sclerozată Săsărman, Spânul-edil, piticul violent Nicula și bossul Știucă, te rezolvă ei ! Și demisia ??? Vai șef...
la articolul Radu Moldovan a demisionat din funcția de președinte PSD Bistrița-Năsăud
Eori
22.04.2026Germania Este O Țară De Crime Împotriva Umanității, Spre Exemplu: https://youtu.be/GVnCfgl0PpU?si=QMwNmebtIGfCjzVP Orice Om Are Dreptul La Viață, Și Orice Copil Are Dreptul La Viață, Indiferent Cum Este Acel Om S-au Copil, Clar. Lumea Ar Trebuii Să Nu Ma...
COMENTARII