Accident rutier la Josenii Bârgăului. Două autoturisme au fost implicate

Pompierii militari intervin la un accident rutier produs pe DN 17, în localitatea Josenii Bârgăului, la intersecția cu drumul spre Strâmba.

În eveniment sunt implicate două autoturisme și trei persoane. Toate victimele sunt conștiente și cooperante. O persoană este posibil blocată într-unul dintre autoturisme.

La locul solicitării au fost alocate un echipaj de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Stației de Pompieri Prundu Bârgăului și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița.

Două victime au primit asistență la locul solicitării, ulterior au fost transportate de paramedicii SMURD la UPU - SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.

*Josenii Bârgăului: accident rutier*

Astăzi, 5 august, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier în localitatea Josenii Bârgăului.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 72 de ani, din Josenii Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172D, ajuns la intersecția cu Drumul Național 17, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani, din municipiul București.

În urma accidentului, au fost răniți conducătorul auto de 72 de ani și o pasageră din autoturismul condus de bărbatul din București. Cele două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bogdan Fanariotul

30.09.2026

Acest neo-fanariot care promite avutul tarii, mai are tupeu sa vorbeasca!? Tradatorul..

Bogdan Ivan: "Nu o să îl votăm pe domnul Siegfried Vasile Mureșan, care e tot un domn Bolojan"

Ivan Turbină

30.09.2026

Piticul mârlan Nicula, senatorul neales de nimeni, latră din desiș iar, măciucarul beclenar, las că vin alegerile hienelor !

Senatorul Cristian Nicula, după audierile miniștrilor: „România nu are nevoie de miniștri care recită programe de guvernare”

Beep USR

30.09.2026

Beep USR si papagalilor useristi care comenteaza. Sclavilor!

Bogdan Ivan, despre întâlnirea cu ambasadoarea SUA: “Am discutat aspecte care țin de viitorul omenirii”

Învan Plăvan

28.09.2026

Da' cine te crezi mă Pinochhio penibil, de discuți tu despre „aspecte care țin de viitorul omenirii”, tu, badoc PSD, murim de râs nu alta, auzi la limbricul ăsta, se crede la filme SF

Bogdan Ivan, despre întâlnirea cu ambasadoarea SUA: “Am discutat aspecte care țin de viitorul omenirii”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing