Accident rutier în Romuli. O mașină "a fost proiectată" într-un grad

Astăzi, 13 august, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident în localitatea Romuli.

Din primele date, coliziunea a avut loc pe Drumul Național 17C, între un autoturism, condus de un bărbat, de 64 de ani, din localitate și un altul, condus de un bărbat, de 32 de ani din Romului. Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani a fost proiectat într-un șanț din beton și gardul unui imobil.

Accidentul s-a soldat cu rănirea barbatului de 32 de ani care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Aristita Sasarmanca

26.08.2026

Mare rapandulă, dar ne-o merităm (asumăm) numai gunoaie alegem , priviți la această nulitate

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Augustus Nelu

25.08.2026

Dospita asta e „consilier” , la mama naibii jagardea PSDistă , bă câți ani mai trebuie să suportăm gunoaie gen augusta asta ??? Proști mai suntem

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Proasta Bistriței

25.08.2026

Ce au copii de alta nație daca statul român este cretin ? Aia nu-s tot copii ,nu suferă și aia din cauza altora ? Hai marș gloabă

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Ciolac M

24.08.2026

Coardă mică, mergi pe șlapii lu mami , hai plimbă ursul idioată

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing