ACCIDENT RUTIER în Cepari. Două femei au ajuns la spital (FOTO)

Un accident rutier a avut loc astăzi în localitatea Cepari.

Un echipaj de pompieri, un echipaj de prim-ajutor SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud au intervenit în localitatea Cepari la un accident rutier.

În accident, au fost implicate două autoturisme. Două victime de sex feminin, în vârstă de 48 ani, respectiv 80 de ani au fost transportate la CPU Năsăud pentru investigații medicale amănunțite. Din fericire, nu au fost grav rănite.

Astăzi, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit la un accident produs pe Drumul Comunal 32, în Cepari.

La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani, din Bistrița a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani, din Mintiu. În urma evenimentului rutier 3 pasageri din cele două autoturisme au fost răniți necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, doi intre aceștia fiind ulterior transportați la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a șoferilor nu a indicat valori pozitive în cazul consumului de alcool.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivan Suci

09.09.2026

Dar despre faptul că se scot analfabeți pe bandă rulantă an de an, nu vorbește umflatul ăsta ipocrit

Nicolae Moldovan, mesaj la început de an școlar: „Copiii sunt cea mai mare valoare în care trebuie să investim totul”

Nicula-Beclean

05.09.2026

@Alexandra Fildan Uită-te înainte pe youtube la canalul boarfei ăsteia să vezi ce scoate pe gură proxeneta asta, apoi vorbește idioato

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Alexandra Fildan

05.09.2026

Pai daca e proxeneta, de ce o mai tine mama ei? Va contraziceți singur...din invidie si răutate! Unii bărbați nu pot face niciodată ce face o femeie si asta va frustrează. In loc sa apreciați aruncați cu noroi considerând ca daca murdăriți femeia nu se mai vede mizeri...

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Nicula - Beclean

04.09.2026

Coarda asta are tupeu maxim la Rebrișoara, în rest e zero barat, o proxenetă boarfă cu 4 clase pe care o ține mă-sa care e ca ea , feriți-vă de astea ca de broaște râioase

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing