Accident rutier, cu un motociclist implicat

Un nou accident rutier a avut loc astăzi, cu un motociclist implicat.

Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Prundu Bârgăului au intervenit în localitatea Susenii Bârgăului la un accident rutier produs între un autoturism și un motociclist.

În urma accidentului rutier, motociclistul are nevoie de îngrijiri medicale, conștient și cooperant.

Astăzi, 12 noiembrie, pe Drumul Național 17, în localitatea Mijlocenii Bârgăului, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele date, un autoturism care se deplasa pe direcția Suceava-Bistrița și care era condus de un bărbat, de 68 de ani, din Bistrița a intrat în coliziune cu o motocicletă care se deplasa pe aceeași direcție și care era condusă de un bărbat de 52 de ani.

Accidentul s-a soldat cu rănirea motociclistului care a fost transportat la spital.

Rezultatele testării cu aparatul etilotest a indicat faptul că niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool. 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Seviciului Rutier continuă cercetările în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Rebreanu Ion

25.10.2026

Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Săsărman Mona

24.10.2026

Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !

Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"

Diana B

24.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing