ACCIDENT RUTIER cu un autocar Tabita și două autoturisme (FOTO-VIDEO)

Un accident rutier a avut loc în această seară, în localitatea Jucu, lângă Cluj-Napoca. În accident a fost implicat un autocar al unei firme de transport din Bistriţa-Năsăud.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme și un autocar TABITA TOUR, în care se aflau mai mulţi pasageri,

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime şi nimeni nu a fost rănit. Unul dintre autoturisme a fost serios avariat, după ce a rupt un parapet de pe marginea drumului, iar al doilea a fost avariat uşor.

Pasagerii din autocarul implicat in accident au fost preluati de microbuzul FANY pana la Cluj.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit marți seara la un accident rutier, petrecut pe raza localității Jucu de Mijloc.

Din primele date, este vorba despre o tamponare între un autocar și două autoturisme.

Din fericire, nu există victime încarcerate.

Trei persoane sunt evaluate de către echipajele medicale, fiind conștiente si cooperante.

Acestea au refuzat transportul la spital.

La testările cu aparatul etilotest, în cazul conducătoarei auto de 47 de ani a fost înregistrată o alcoolemie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul și pentru luarea măsurilor legale.



COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Leon

19.09.2026

Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai...

Ce discurs a avut președintele Nicușor Dan la Bistrița. Detaliile vizitei oficiale de la recepția spitalului

Invanca - Beclean

19.09.2026

Ce rușine de reperezentanți avem, Nicula, Ivan, Suciu, niște impostori și șmenari inculți toți, în funte cu Moldovan și restul haitei, ce urât, ce bandiți parșivi

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Barbie K

18.09.2026

Mare ipocrit, numai Ivan îl bate deocamdată la șoric de obraz, amadoi mint cum respiră, dar Nicula este și needucat și violent dacă nu i se dă mingea, un beclenar nespălat cu pretenții de Harvard, nu stie să scrie o frază, măciucar urât că nu pleacă nici liftul cu...

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Tigaie Radu

18.09.2026

Da tu ce ai pus pe primul loc cand ai șmenuit postul de senator ? Țara, ai? Auzi la el vrea stabilitate, „a mai transmis senatorul” stabilitatea lui și a celor ca el, cică el face apel la dialog, el care este un bombardier șnapan, Nicula senatore = Brânzovenescu 2026

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing