Accident rutier, cu două autoturisme implicate, în Petriș

Astăzi, 24 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier, în localitatea Petriș.

Din primele date, un bărbat de 79 de ani, din Prundu Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172 G, pe direcția Petriș-Satu Nou, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din sens opus, de un bărbat de 38 de ani, din localitate.

Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto și cinci pasageri din cele două autovehicule.

Ambii conducători auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt efectuate pentru stabilirea cauzei și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing