A încetat din viață Emil Hidoș, bistrițeanul închis de comuniști pentru că asculta muzică străină

Ai plecat Moșule din lumea, mai precis din viața asta care ne F—E pe toți, știi, știi tu bine că, nimeni nu scapă ușor. Da, da, așa e, Moșule, există cîțiva aleși, nu știu cine și cum îi allege, ți-am zis că, rămân la chestiunea următoarea: ”Un cocoșat visează o lume de cocoșați cu un Dumnezeu cocoșat” . Ziceam că ai fugit, ai plecat din viața ta chinuită, tu, omul care ai stat în lanțuri în zarca Aiudului și în iadul de la Jilava unde te-ai îmbolnăvit de toate cele.

Moșule, tu nu ai fost bolnav de nimic, ai fi fost și acum în viață dacă ai fi trait liber și drept, dar, nenorociții ți-au luat libertatea, muzica, pletele… muzica, da, aia pe care o iubim amândoi: rock-ul. Am povestit de multe ori, și zău, pe bune, m-am tot întrebat cine a șters steaua ta de pe cerul înnourat al patriei ce se chema Republica Socialistă România.

Te-au băgat dintr-o cușcă mai mare în una mai mica și mai împuțită, mult mai împuțită, după toate acele interogatorii. Te-au bătut, Moșule, te-au bătut de parcă tu erai marele ”dușman” al poporului muncitor, mai pe urmă, te-au umilit, te-au mărunțit, te-au batjocorit, că ai vrut să pleci în Germania, cărând cu cârca sacii cu varul nestins. După 6 ani de iad în zarca Aiudului, unul din cei mai eleganți chelneri ai orașului, a ajuns o umbră, un biet și amărât Don Quijote care nu se poate lupta nici măcar cu morile de vânt. Vroiam să îți spun cât de mult îți seamănă destinul cu cel al lui Petrini din ”Cel mai iubit dintre pământeni”, sau cu Papillon a lui Henri Charrière, cel care a stat în izolare, vai ce stea ai avut, Emile, Moșule. Mi-a plăcut, cumva, că, până la urmă ți-ai amintit de Kroko, deși, ai plecat din țară în 1987, de povestea mea cu Securitatea, a mea și a altora.

Tu ești însă Căpitanul și vei rămîne veci șeful vaporului pe care, tovărășii spuneau că ți l-au scufundat. Nu l-au scufundat niciodată, ideile, spiritul nu le-au putut pune botniță, însă Steaua ta au coborât-o în bernă…

Până la urmă, Iată, Moșule, ești liber complet. Nu te mai chinuie nici amintirile, nici bolile, nimeni. Acolo, acolo printre stele, dincolo de pământul mizerabil, de ticăloșie și nimicnicie, sunt niște îngeri. Așa se spune, iar eu cred, pe bune, că, toți ascultă Pink Floyd, ce să asculte altceva, sau Zeppelin, sau Hendrix sau PINK FLOYD…

”Stairway to heaven” , Moșule sau mai bine, acum la final, rămînem la Pink Floyd:

Hey, you, out there on the road, always doing what you’re told

Can you help me?

Hey, you, out there beyond the wall, breaking bottles in the hall

Can you help me?

Hey, you, don’t tell me there’s no hope at all

Together we stand, divided we fall

PS: Nu uit, nu uit, Moșule că ți-am promis că scriu cartea despre tine. O să o scriu, Moșule. Vroiai să știi cum se va chema, hm: ” Albe, zboară păsările dimineața”.

Povestea lui Emil o puteți citi aici