A început Festivalul Dovleacului Simis, de la Tonciu. Programul complet, 25–27 septembrie
Festivalul Dovleacului Simis și-a deschis astăzi porțile și va avea loc în perioada 25–27 septembrie, pregătind pentru participanți trei zile cu activități pentru copii, gastronomie tradițională, muzică, demonstrații de utilaje agricole și numeroase momente de divertisment.
La deschiderea oficială a evenimentului au fost prezente mai multe oficialități județene și locale, printre care prefectul Stelian Dolha, subprefectul Decsei Atilla, directorul Direcției pentru Agricultură, Cătălin Păun, primarul comunei Galații Bistriței, Vasile Vermeșan, și Elena Bărbos, directorul Asociației „Produs în Bistrița-Năsăud”, alături de alți reprezentanți ai administrației și instituțiilor județene.
Pe parcursul tuturor celor trei zile, vizitatorii vor putea participa la animații și trasee special amenajate prin cultura de dovleac, dar și la activități dedicate celor mici: labirint, piramidă și tobogane din baloți de paie, lada cu porumb, parkour, tir cu arcul și multe altele.
Activități zilnice
Copiii vor avea la dispoziție o serie de ateliere de creație și activități interactive:
- sculpturi în dovleac;
- pictură cu dovleac, cu sprijinul Liceului de Arte „Corneliu Baba”, coordonat de prof. Radu Hangan;
- împletituri în papură, alături de Organic Art Tonciu;
- activități de lemnărit și gherghef cu Ars Fabrilis;
- modelaj în lut cu Bodo Gallery;
- ateliere de floristică și pictură;
- activități interactive alături de voluntarii EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud.
Festivalul va include și zone special amenajate pentru fotografii, un târg de produse locale lucrate manual și o zonă dedicată gastronomiei.
Vizitatorii vor putea degusta produse cu dovleac și semințe de dovleac de la Ferma Simis, precum supă cremă, plăcinte, brioșe și înghețată. Oferta gastronomică va fi completată de produse din carne de mangaliță, burger, brisket și gulaș de la Ferma Simis, produse din carne de oaie de la Ferma Cîmpean, carne de vită de la Royal Angus și vinuri de la Crama Zaig.
Vineri, 25 septembrie
10:00 – Deschiderea festivalului
10:00 – Dialog la „firul ierbii”: „Produse agroalimentare românești și dezvoltarea agriculturii ecologice”, cu participarea specialiștilor din cadrul Ministerului Agriculturii și Direcției pentru Agricultură Județeană Bistrița-Năsăud, precum și a cadrelor didactice și elevilor unităților de învățământ cu profil agricol.
11:30 – Prezentare și demonstrații cu utilaje și tehnologie modernă de recoltat semințele de dovleac
12:30 – Vizitarea standurilor liceelor de profil agricol din județul Bistrița-Năsăud
13:00 – Prânz și degustări de preparate specifice cu dovleac
18:00 – Recital TWIN VIBES – Claudiu Copaciu & Doru Biriș
19:00 – DJ Party cu DJ Tony & Veselie, la Tavernele festivalului
Sâmbătă, 26 septembrie
09:00 – Deschiderea porților celei de-a doua zile de festival
11:30 – Vânătoare de comori
12:00 – Prezentare și demonstrații de utilaje și tehnologie modernă de recoltat semințele de dovleac
14:00 – Prezentare și demonstrații de utilaje și tehnologie modernă de recoltat semințele de dovleac
17:30 – Recitaluri susținute de trupele Tigris și ARTA – Sorin Borzoș & Paul Gogance
20:30 – Folk la foc de tabără cu Paul Gogance & Dani Năsăudean
21:30 – Veselie la Tavernele festivalului
Duminică, 27 septembrie
09:00 – Deschiderea porților celei de-a treia zi de festival
11:30 – Vânătoare de comori
12:00 – Prezentare și demonstrații de utilaje și tehnologie modernă de recoltat semințele de dovleac
15:30 – Prezentare și demonstrații de utilaje și tehnologie modernă de recoltat semințele de dovleac
16:00 – Recitaluri susținute de trupele Eclipse și Euphoria, urmate de momente folk cu Vasile Bancea și Rareș Păuna
20:00 – Veselie la Tavernele festivalului
Festivalul Dovleacului Simis propune astfel un weekend dedicat întregii familii, cu activități în aer liber, tradiții, gastronomie, muzică și experiențe dedicate celor mici și celor pasionați de agricultură și produse locale.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iuliu
25.09.2026Mai important decat lista ministrilor este Programul de Guvernare orientat pe 28 linii directoare dintre care prima și cea mai importantă este Reforma administrației centrale și locale. Si asta pentru că România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut ...
la articolul PNL, USR și UDMR și-au împărțit ministerele. Cine ar putea fi miniștrii cabinetului Mureșan
Bogdan Suciu
24.09.2026Rățușca cea urâtă s-a cumințit la PSD, gata cu „activismul” de bucătărie, acum scoate câte un măcănit trist periodic doar cu aprobare de la mulții ei giboni șefi
la articolul Ștefania Stere: "Cu aceiași bani, ajutăm de cel puțin 3 ori mai mulți bistrițeni"
Alecu Manda
24.09.2026Măciucarul beclenar, el e la masa rotundă cică, să mori de râs, bine că nu e la ușa pătrată să aibă la ce medita melteanu
la articolul Cristian Nicula, la masa rotundă unde s-a discutat despre o propunere legislativă din domeniul muncii
Iancu Vulpache
24.09.2026Iar Nicula, piticul mârlan și mincinos, pesemne e în perioada de marketing, ne tot arată el cât se crăcănează de dragul nostru, țopârlanul ăsta care nu știe nici ușa să o folosească corect.
la articolul Cristian Nicula, la masa rotundă unde s-a discutat despre o propunere legislativă din domeniul muncii
COMENTARII