A încălcat ordinul de protecție provizoriu și acum stă în arest

Femeia a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale

Ieri, 16 noiembrie, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, a unui bărbat de 48 de ani, din Viișoara, cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și violență în familie.

 

În fapt, bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști la data de 15 noiembrie a.c., când și-ar fi agresat soția.  La data de 16 noiembrie, s-ar fi apropiat de soția sa la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordinul de protecție provizoriu și ar fi agresat-o. Femeia a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

În cursul zilei de astăzi, 17 noiembrie, bărbatul va fi prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu și violență în familie.

Etichetele acestui articol sunt violență în familie Viișoara

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Săsărman Mona

24.10.2026

Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !

Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"

Diana B

24.10.2026

Ivan Turbină

21.10.2026

Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !

Monica Săsărman, replică dură pentru Robert Sighiartău: "Se plimba cot la cot cu Ilie Sărăcie și ii susținea măsurile dezastruoase pentru oameni"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing