A crescut numărul accidentelor rutiere din Bistrița-Năsăud. Care sunt cauzele

Numărul accidentelor rutiere produse pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud în primele 9 luni ale anului 2023 a fost mai mare cu aproximativ 15% față de cel din perioada similară a anului trecut, potrivit unor date prezentate joi, într-o conferinţă de presă, de către şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Mihai Lupşa.

“În primele 9 luni ale anului 2023 a crescut numărul total de accidente rutiere cu 14,7%, de la 409 la 469. Numărul accidentelor grave rămâne la aceeaşi cotă ca în perioada similară a anului 2022, respectiv 77, iar numărul accidentelor uşoare creşte de la 332, în primele 9 luni din 2022, la 392 înregistrate în perioada similară a anului 2023. În ceea ce priveşte numărul persoanelor decedate, din păcate am înregistrat o creştere de cinci faţă de perioada similară a anului trecut, de la 18 la 23. Cu privire la consecinţele accidentelor de circulaţie grave produse în primele 9 luni ale anului 2023, s-a constatat că cele 77 de accidente grave au avut drept consecinţe decesul a 23 de persoane, rănirea gravă a 71 de persoane şi rănirea uşoară a 53 de persoane”, a declarat şeful IPJ Bistriţa-Năsăud.

Din totalul accidentelor rutiere, 37% s-au produs în mediul urban (173) şi 63% dintre acestea s-au produs în mediul rural (296). Drumurile naționale rămân în continuare categoria cea mai afectată din punct de vedere al riscului crescut de producere a accidentelor (160 accidente, soldate cu 243 de victime).

 Referitor la principalele cauze care au condus la producerea accidentelor grave de circulaţie, s-a constatat că au existat trei cauze majore, acestea fiind: abateri ale bicicliștilor (16 accidente, 4 persoane decedate, 15 răniţi grav şi 3 uşor), viteza neregulamentară (14 accidente, 8 persoane decedate, 14 răniţi grav și 16 persoane rănite ușor) și conducerea fără permis (6 accidente, 2 persoane decedate, 4 răniţi grav și 1 persoană rănite ușor). În cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţişti pe linie rutieră, în primele 9 luni ale anului 2023 au fost constatate 249 (+21 față de 2022) infracțiuni de conducere fără permis (+9,21%), 283 de infracțiuni de conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive (-13) și 39 de infracțiuni de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat (-22).

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing