6,5 milioane de euro pentru reabilitarea clădirilor din Centrul Istoric al Bistriței

Municipiul Bistrița va beneficia de o finanțare de peste 6,5 milioane de euro pentru reabilitarea Centrului Istoric.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord- Vest a anunțat demararea etapei contractuale pentru proiectul „ Regenerarea urbană a imobilelor din Centrul istoric” și solicită transmiterea documentelor pentru încheierea contractului de finanțare, până la termenul maxim de 27.02.2025.


Proiectul este admis spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, iar UAT Municipiul Bistrița a avut o alocare financiară predefinită în sumă de 6.528.693,00 euro.

Zona pilot de acțiune este frontul nordic al Pieței Centrale, de la pasajul II până la pasajul Spiru Haret, respectiv imobilele nr.7-24.

Sunt eligibile intervențiile de reabilitare a fațadelor și a șarpantelor clădirilor din piețele centrale (istorice), fiind vizate fațadele exterioare perimetrale centrului istoric, cu minime intervenții de consolidare a acestora, dacă este cazul, precum si investiții pentru asigurarea securității spațiilor publice.

În conformitate cu prevederile legeale, sunt eligibile următoarele categorii de lucrări:

a) lucrări de consolidare, reparare/refacere a zidăriilor/pereţilor exteriori;
b) lucrări de reparare/refacere a finisajelor exterioare, precum tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje şi altele asemenea;
c) lucrări de consolidare şi/sau reparare/refacere a sistemului de acoperire;
d) lucrări de înlocuire, reparare/refacere a tâmplăriei exterioare şi a elementelor exterioare funcţionale, precum balcoane, logii, bovindouri, aticuri, cornişe şi altele asemenea;
e) lucrări de reparare/refacere a elementelor de plastică arhitecturală, precum brâuri, ancadramente, bosaje, profiluri şi altele asemenea;
f) lucrări de demontare a instalaţiilor şi echipamentelor montate aparent pe faţade/acoperiş, precum şi remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie.
O dată cu lucrările prevăzute la alin. (1) din art 6 al Legii 153/2011 se pot executa, după caz, şi lucrări de intervenţie justificate din punct de vedere tehnic prin proiect, precum:
g) lucrări de reparare/refacere a trotuarului de protecţie al clădirii;
h) lucrări de eliminare a igrasiei, precum şi de izolare a rosturilor;
i) alte lucrări de această natură, după caz.

Obiectivul general al proiectului constă în regenerarea urbană și securitatea spațiilor publice din cadrul municipiului resedință de judet Bistrița, în vederea creșterii atractivității spațiilor urbane care suferă de degradare, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor.

Obiectivul specific constă în reabilitarea anvelopelor clădirilor situate în Piața Centrală, Centrul istoric al municipiului Bistrita, respectiv reactivarea frontului nord vestic al Pieţei Centrale, din care face parte şi Ansamblul Urban Sugălete, și introducerea acestuia într-un circuit cultural-turistic și arhitectural.

Conform prevederilor art. 11.2 din Programul multianual pentru realizarea lucrărilor de intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală situate în Ansamblul Urban – Centrul Istoric Bistrița, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 244/21.12.2023, UAT Municipiul Bistrița poate asigura contribuția proprietarilor persoane juridice de drept privat care deţin spațiile cu altă destinație decât cea de locuință în clădirile vizate de proiect, și a contribuției persoanelor fizice care deţin in proprietate spații cu altă destinație decât cea de locuință.

În cadrul imobilelor propuse spre finanțare s-a identificat, în baza extraselor de carte funciară și a Listelor matricole detaliate pe fiecare imobil furnizată de Direcția economică – venituri, un număr de 11 proprietari persoane juridice, respectiv un număr de 12 proprietari persoane fizice care dețin în proprietate spații cu altă destinație decât cea de locuință.

Pentru proiectele depuse în cadrul prezentului apel rata de cofinanțare acordată este de 98% din valoarea eligibilă a proiectului, din care cofinanțarea acordată prin FEDR este de 85%, iar cofinanțarea acordată prin BS este de 13%. Pentru proiectele depuse în cadrul prezentului apel cofinanțarea din partea solicitantului este de minim 2% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Valoarea totală a proiectului este de 43.383.011,96 lei inclusiv TVA, din care valoare eligibilă este de 21.381.308,16 lei, iar valoarea neeligibilă este în cuantum de 22.001.703,80 lei inclusiv TVA.

Contribuția proprie în proiect a Municipiului Bistrița este în cuantum de 22.429.330,01lei inclusiv TVA, din care cheltuielile neeligibile ale proiectului sunt în valoare de 22.001.703,80 lei inclusiv TVA, iar contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 427.626,21 lei inclusiv TVA.

Valorile neeligibile cuprind cheltuielile cu:
– constructii și instalații – contribuția proprietarilor persoane juridice de drept privat care deţin spațiile cu altă destinație decât cea de locuință în clădirile vizate de proiect, și a contribuției persoanelor fizice care deţin in proprietate spații cu altă destinație decât cea de locuință, 13.403.820,74 lei.
– marja de buget, 1.322.964,82 lei
– rezerva de implementare pentru ajustarea de preţ, 3.337.441,55 lei
– diverse și neprevăzute, 3.937.476,69 lei

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Virgil Rus - sportiv

17.01.2026

Iar vorbești rumegușuri moșule, nu ți-ai luat clisma cu sare pe azi ?

PSD, despre Ioan Turc: "Chiar nu mai are rușine cel care și-a bătut joc de Pasajul Decebal?"

Balan Marius- ecologist

17.01.2026

Estia se sfadesc ca doi COCOSI degeaba dupa finalizarea lucrarilor. Intre timp eu astept ca in anii care vin sa fie executate alte 4 treceri subterane fix in locurile descrise in Petitiile inregistrate in 2017 -18 la dezbaterile publice pe BUGETE. Ciocul Mic stimati politruci.

PSD, despre Ioan Turc: "Chiar nu mai are rușine cel care și-a bătut joc de Pasajul Decebal?"

Sergiu

16.01.2026

PSD-istii nu știu altceva decât să dea vina pe greaua moștenire. Numai că in cazul pasajului Decebal, greaua moștenire este una PSD-istă. Pentru corectitudine: Pasajul pietonal subteran din bulevardul Decebal face parte din proiectul “Reconfigurarea axei de transport st...

PSD, despre Ioan Turc: "Chiar nu mai are rușine cel care și-a bătut joc de Pasajul Decebal?"

cetateanul Kane™

16.01.2026

Dar voi ati uitat cine a fost marele strateg pentru: - aceasta inutila constructie denumita pasaj - partia de ski impropie pentru o altitudine asa mica - toti banii cheltuiti pentru aceste inutilitati Oare sa fi fost vre-un membru PSD cumva?

PSD, despre Ioan Turc: "Chiar nu mai are rușine cel care și-a bătut joc de Pasajul Decebal?"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing