30 din cele 100 de locuri musai de vizitat în Poarta Transilvaniei
Cunoașterea este o călătorie continuă, un drum care deschide orizonturi și prin care descoperim lumea în care trăim. Ea poate fi implicită sau explicită, mai mult sau mai puțin formală, totul depinde doar de noi și de modul în care dorim să ne implicăm în acest demers. Fără îndoială că în momentul de față potențialul […]
Cunoașterea este o călătorie continuă, un drum care deschide orizonturi și prin care descoperim lumea în care trăim. Ea poate fi implicită sau explicită, mai mult sau mai puțin formală, totul depinde doar de noi și de modul în care dorim să ne implicăm în acest demers. Fără îndoială că în momentul de față potențialul turistic din Poarta Transilvaniei reflectă stadiul actual al cunoașterii, atât individual cât și colectiv, dar că în viitor cu toții împreună putem contribui substanțial la îmbogățirea ofertei culturale a județului Bistrița-Năsăud.
“Vă invităm alături de noi vineri, 15 aprilie de la ora 09.00 la evenimentul creat cu ocazia sărbătoririi celor 30 de ani ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în Poarta Transilvaniei, dar de această dată la Muzeul Bistrița din strada Gen.Grigore Bălan nr.19″, a transmis managerul Compexului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon
la articolul Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026Closca-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
COMENTARII