22 de elevi au început practica la Jandarmeria Bistrița-Năsăud
22 elevi din cadrul Școlii Militare de Subofiţeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni desfășoară, în perioada 17 februarie – 3 august, stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistrița-Năsăud.
Pe parcursul stagiului de practică, elevii vor desfășura activități la structurile de pază și la cele de ordine publică, sub directa îndrumare a tutorilor profesionali – jandarmi cu experienţă în activitate.
Pentru început, în perioada 17 februarie – 23 martie, viitorii jandarmi își vor desfășura activitatea în domeniul Pazei și Protecției Instituționale, iar ulterior, în perioada 24 martie – 3 august, în domeniul Ordinii Publice.
Tinerilor le-au fost prezentate deja principalele aspecte legate de specificul unității, atribuțiile, programul și misiunile pe care le desfășoară jandarmii bistrițeni în zona de competență teritorială. Stagiul de practică are un caracter practic-aplicativ, iar principalele activităţi ce vor fi desfăşurate vizează însuşirea modului de acţiune în cadrul elementelor de dispozitiv, precum și punerea în practică a cunoştinţelor teoretice dobândite pe timpul cursurilor.
Indiferent care a fost principalul motiv pentru care tinerii au ales să ne devină colegi, le urăm mult succes în activitatea pe care o vor desfășura.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII