180 de litri de produse pentru protecția plantelor, indisponibilizate

Acestea erau ambalate în recipiente din material plastic, nefiind omologate și autorizate în România și introduse fără drept pe teritoriul țării

La data de 24 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracţiunilor de contrabandă calificată și  transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.

 

În fapt, în dimineața de 24 ianuarie, în urma unui control al Autorității Vamale Române - Direcția Regională Vamală Brașov, a fost oprit pentru verificări un autoturism care circula pe Drumul Național 17, prin Josenii Bârgăului.

 

La volan a fost identificat un bărbat de 36 de ani, cetățean ucrainean, iar în urma controlului efectuat, polițiștii au constatat că acesta transporta cantitatea de 180 de litri de produse pentru protecția plantelor. Acestea erau ambalate în recipiente din material plastic, nefiind omologate și autorizate în România și introduse fără drept pe teritoriul țării. Produsele în cauză au fost ridicate în vederea indisponibilizării.

 

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările pentru documentarea faptelor, în cadrul dosarului penal întocmit. 

Etichetele acestui articol sunt protecția plantelor indisponibilizate

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing