16 echipe de robotică din Bistrița-Năsăud și alte 12 județe din țară s-au întâlnit ieri, 28 iulie, cu polițiștii de la Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității, într-o locație de vacanță: Băile Figa
FOTO + VIDEO
Cei 80 de elevi de liceu care se află în tabăra de robotică de la Beclean în perioada 25-31 iulie au avut ocazia să testeze ochelarii care simulează starea dată de consumul de alcool și droguri, pentru a conștientiza consecințele extrem de grave la care pot fi expuși.
Totodată, aceștia au vizionat, împreună cu polițiștii, un clip video în care un tânăr din Bistrița-Năsăud povestește experiența traumatizantă prin care a trecut și "prețul" plătit pentru curiozitatea de a încerca substanțe psihoactive. Clipul a fost realizat de către Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud, în cadrul Campaniei ”Dincolo de aparențe”.
De asemenea, polițiștii le-au atras atenția elevilor cu
privire la răspunderea penală a minorilor, corelată cu faptul că repercusiunile
comiterii unei infracțiuni sunt pe termen lung și le poate afecta viața în
multe feluri.
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026Closca-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026CLOSA-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca
27.10.2026Piticul violent Nicula, senatorul neales de nimeni, impostorul tine cuvântare altor impostori ca el, las că vin alegerile hienelor !
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Ivanca
26.10.2026Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !
COMENTARII