105 kilograme de articole pirotehnice au fost ridicate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
În această perioadă, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară controalele și verificările în cadrul acțiunii ”Pirotehnic 2024/2025”, privind articolelor pirotehnice.
În acest context, la data de 30 decembrie a.c., în cadrul unor dosare penale, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul secțiilor de poliție rurală au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor, 105 kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F2, F3 și F4, achiziționate prin intermediul unor site-uri de comerț online.
În cadrul dosarelor penale constituite, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzută de Legea 126/1995.
La aceeași dată, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat în flagrant un bărbat de 45 de ani din Lunca Leșului. Acesta, în calitate de administrator al unei societăți comerciale oferea spre vânzare articole pirotehnice fără drept, respectiv fără a fi autorizat în acest sens și fără a îndeplini condițiile legale. În urma controlului, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor un număr de 21 de articole pirotehnice.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, conform prevederilor Legii 126/1995.
foto: arhivă
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII