1 MARTIE. Astăzi sărbătorim venirea primăverii. Ce trebuie să faci și să nu faci azi
1 Martie 2020. Astăzi, românii sărbătoresc venirea primăverii, prin dăruirea mărțișorului, marele vestitor. Acesta semnifică unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Mărțișorul dăruit în ziua de 1 martie trebuie purtat până pe 9 martie. Fie că îl purtați la piept sau la mână, acesta nu trebuie dat jos mai devreme. Tradiția spune că acesta trebuie […]
Mărțișorul dăruit în ziua de 1 martie trebuie purtat până pe 9 martie. Fie că îl purtați la piept sau la mână, acesta nu trebuie dat jos mai devreme. Tradiția spune că acesta trebuie pus într-un copac înflorit.
Potrivit tradiției, aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se spune și că dacă îți pui o dorință în timp ce pui MĂRȚIȘORUL în pom, aceasta se va îndeplini.
Ce spune legenda
Potrivit legendei, soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.
În unele regiuni, mărțișorul este purtat toată luna martie. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.
Mărțișoarele sunt dăruite fetelor, doamnelor, prietenelor, mamelor și bunicilor.
Ce să nu faci de 1 Martie
De 1 martie, gospodinele nu au voie să dea cu mătura sau să spele. Conform tradiției, cele care fac treabă în această zi vor aduce înapoi gerul Babei Dochia și vor da norocul afară din casă.
Azi, trebuie să bei vin roșu. Se spune că vei avea un an plin de prosperitate. De asemenea, de 1 martie, dacă te cerți cu cineva, vei risca să ai dispute până când va veni toamna.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Tina Olariu
14.10.2026Ohh vine găozaru Botezatu, asta da prezență mondială . „Vreau să facem ceva diferit la Bistrița” veți face fix ceva diferit adică la fel cu chiloții lu Bote sunt foarte diferiți, ideea este să pună botu tinerii cu cardul, țeparilor
la articolul Un nou eveniment de fashion va avea loc la Bistrița, cu prezența lui Cătălin Botezatu
Vlad Țeparu - Fashion Figa
14.10.2026Ce țeapă maximă, mult succes vițelelor Woman of Universe, în destinații precum Dubai, Thailanda, Filipine, Italia, America și multe altele și multe andrele , are balta proști . „Bistrița și copii de aici ” taman de aici vor sări toate talentele direct în portofe...
la articolul Un nou eveniment de fashion va avea loc la Bistrița, cu prezența lui Cătălin Botezatu
Dăncilă Viorel
14.10.2026Țărănoiul de Ivan nu își dă demisia după întâlnirea de șmen cu ambasadoarea US în Grecia? Vroia ca România să cumpere gaz la 180% pretul pieței. Mult vă mai rabdă pământul hienelor PSD? Ce haită nesatulă de 36 de ani, iar Ivan este un excrement mizerabil al pl...
la articolul Se asfaltează o nouă stradă din municipiul Bistrița, în cartierul Unirea (VIDEO)
Flo
13.10.2026Nu crește până la 6 lei, este propunerea de tarif maximal, asta nu înseamnă că atât o sa fie taxat km. De ce induceți lumea în eroare. Tariful efectiv va putea fi 4 lei/ km față de 3,39 tariful actual.
la articolul PROIECT. Tariful maximal pentru taxiurile din Bistrița ar putea crește până la 6 lei pe kilometru
COMENTARII