Investiții de 700 de milioane de lei, în Bistrița-Năsăud: Stadion nou, barajul de la Colibița și drumul Bistrița–Dumitra–Năsăud

"După o serie de blocaje, Bistrița-Năsăud primește investiții concrete în valoare de 700 milioane de lei! Ca deputat și membru al Guvernului, am susținut 3 proiecte esențiale de dezvoltare a județului nostru, pentru că ele înseamnă siguranță, infrastructură și viitor. Avem acum un parcurs clar, finanțare și termene pentru Bistrița-Năsăud", a transmis ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

"Colibița primește, în sfârșit, 96 de milioane de lei de la bugetul de stat pentru creșterea gradului de siguranță a acumulării. Proiectul a fost inclus pe lista investițiilor prioritare ale Guvernului pentru 2026, cu o valoare totală de 95,9 milioane de lei, din bugetul de stat și din veniturile Administrației Naționale „Apele Române”. Suntem în faza de proiectare, cu avizele și autorizația de construire în curs, iar termenul estimat de finalizare este 2029.

De asemenea, Bistrița va avea un stadion nou, demn de Gloria sa. Vorbim despre o investiție de 62 de milioane de euro într-o arenă modernă, de peste 12.000 de locuri, care va readuce în oraș energia sportului și mândria comunității.

Pentru județ, DN 17C (Bistrița–Dumitra–Năsăud) a intrat într-un amplu proces de modernizare, cu o finanțare de 280 de milioane de lei. Un drum mai sigur și mai rapid înseamnă dezvoltare, mobilitate și respect pentru timpul oamenilor", a transmis ministrul Bogdan Ivan. 

"Mulțumesc Ciprian Serban, pentru sprijinul ferm și pentru colaborarea corectă care a făcut posibilă avansarea acestor investiții strategice pentru județul nostru. Îl felicit, de asemenea, pe Gabriel LAZANY, prieten și partener de drum lung, pentru determinarea și munca din teren", a transmis Bogdan Ivan. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Finutul Shrek

16.03.2026

Inca o zi in care Gabi Vijelie si Radu de la Afumati iau leafa de mii de euro degeaba, pentru stat in tribuna si uitat la handbal. N-ar fi o problema asa mare daca nu ar avea de lucru: drumurile sunt praf si pulbere (chiar si alea asflatate acum cateva luni), spatiile verzi sunt ...

Gloria Bistrița e aproape de TITLU în Liga Florilor! Victorie MAGNIFICĂ la CSM București!

Relu

16.03.2026

Arderea vegetaţiei uscate este interzisă prin lege având in vedere pericolul si efectele dăunătoare pe care le produce asupra terenurilor, mediului înconjurător, sănătăţii oamenilor si animalelor. În acest sens, există H.G. nr. 537 din 2007 - ACTUALIZATA, privind st...

Incendiu de vegetație lângă o pădure de la Colibița, după ce un cetățean a aprins resturi vegetale

acum ii atunci?

16.03.2026

https://gazetadebistrita.ro/primaria-rodna-datoare-vanduta-o-firma-din-suceava-vrea-sa-i-scoata-la-licitatie-mai-multe-bunuri-pentru-a-si-recupera-banii/

Parcarea de 200 de locuri, din centrul Bistriței, prinde contur

Valeriu Mitu

15.03.2026

6 ani ????? Poi nici pentru crimă nu iei atâta, ce justiție a dat 6 ani pentru mită ??? Câte milioane de euro a putut lua mită? Hello Justiția, ce dracu de legi aplicați?

Pentru ce a fost condamnat un bărbat din Bistrița-Năsăud la 6 ani de închisoare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing